Un an de coșmar pentru Mutu!** De la consum de sibutramină, la bătaia cu ospătarul albanez

Redactor:
Bitescu Wili
Un an de coșmar pentru Mutu!** De la consum de sibutramină, la bătaia cu ospătarul albanez
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anul 2010 a început spectaculos pentru Adrian Mutu, care a
marcat meci de meci, însă totul a „explodat” la 28 ianuarie, când
Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunțat că românul a fost
depistat pozitiv cu sibutramină, pentru a doua oară în carieră după
episodul „Chelsea 2004”.

Atacantul formației Fiorentina a fost depistat pozitiv
cu sibutramină,
un stimulent, în urma unui test antidoping
efectuat la 10 ianuarie, după meciul de pe teren propriu cu Bari,
scor 2-1, din campionat. A doua zi, CONI a informat că și un al
doilea test efectuat de jucător la 20 ianuarie, după meciul
Fiorentina-Lazio, din Cupa Italiei, a fost pozitiv, tot cu
sibutramină. Mutu marcase în ambele meciuri, un gol în primul și
două în Cupă.

Mama fotbalistului a oferit primele explicații privind prezența
substanței interzise în corpul sportivului. Ea a susținut că fiul
ei a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când
l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi
conținut sibutramină.

Adrian Mutu era la al doilea caz de dopaj, după cel din 2004, pe
vremea când evolua la Chelsea. Atunci, la un control antidoping
cerut de conducerea clubului englez și efectuat la un antrenament,
în urina jucătorului s-au descoperit urme de cocaină, iar Mutu a
fost suspendat șapte luni de Federația Engleză de Fotbal
(FA).

Strategia apărării lui Mutu s-a bazat pe faptul că pe prospectul
medicamentului luat de jucător nu figura sibutramina și pe faptul
că substanța nu îmbunătățește performanțele sportive. Totodată,
avocații românului au încercat și au reușit să convingă Procuratura
antidoping să nu-l considere pe Mutu recidivist, deoarece
precedentul caz în care fotbalistul a fost depistat pozitiv a
apărut în urma unui control comandat de club și efectuat în afara
competiției.

Mutu și-a primit sentința la 19 aprilie, fiind suspendat
nouă luni
de tribunalul antidoping din cadrul CONI, după
ce Procurorul antidoping ceruse un an. Dacă s-ar fi considerat că
este recidivist, Adrian Mutu ar fi riscat o suspendare de până la
patru ani.

Problemele lui Mutu nu s-au încheiat însă aici. Conducerea
clubului s-a considerat îndreptățită să nu-i plătească salariul
jucătorului pe timpul suspendării
pentru că echipa nu s-a
putut folosi de serviciile sale și Fiorentina a făcut o solicitare
în acest sens ligii italiene. Litigiul a durat aproape cât
suspendarea lui Mutu, liga pronunțându-se abia de curând. Comisia
de Disciplină a decis ca lui Mutu să i se înjumătățească salariul
pe cele nouă luni de suspendare, iar avocații fotbalistului au
considerat justă această hotărâre. Astfel, Mutu a pierdut circa
750.000 de euro pentru neglijența comisă.

Conducerea clubului, dezamăgită de comportamentul românului, a
intenționat să-l vândă în vară, însă o accidentare gravă suferită,
la începutul lunii august, la un antrenament, de atacantul
muntenegrean Stevan Jovetici, considerat a fi înlocuitorul perfect
pentru Mutu, a schimbat planurile oficialilor italieni. Aceștia au
socotit că Mutu va scăpa de suspendare după doar opt etape din
sezonul 2010/2011 și că ar fi o investiție riscantă să
achiziționeze un alt atacant, așa că românul a fost declarat
netransferabil.

Mutu s-a antrenat pe toată durata suspendării, iar antrenorul
Sinisa Mihaijlovici nu a conceput să nu-l folosească încă din
primul meci după expirarea suspendării, lucru pe care l-a și făcut.
Mutu a reușit să marcheze, în decembrie, pentru Fiorentina după 11
luni, iar odată cu revenirea lui s-a înregistrat și o revenire a
Fiorentinei.

Însă revenirea lui Mutu, privit ca singurul jucător capabil să
scoată din impas o echipă aflată în subsolul clasamentului din
Serie A, după ce a cochetat în ultimii ani cu vârful ierarhiei, a
stat sub semnul unui nou incident în care a fost implicat
capriciosul jucător. Chiar cu o săptămână înainte ca
suspendarea sa să expire, Mutu a bătut un ospătar la localul „Full
Up” din Florența
. Agresiunea a avut loc în jurul orei
05.00, bărbatul lovit de român a suferind „o traumă contuzivă
cranio-facială cu multiple escoriații, contuzii la torace și
abdomen și o fractură de piramidă nazală”.

Conform martorilor, Mutu a cerut ca lui și altor doi prieteni să li
se mai aducă o sticlă cu băutură, iar apoi cei trei s-au ridicat și
au vrut să plece. Ospătarul, kosovar de origine albaneză, i-a
oprit, cerându-le să achite consumația, dar Mutu a replicat că are
cont deschis la proprietarul clubului. Acesta din urmă a intervenit
pentru a clarifica situația, dar fotbalistul român i-a adresat
cuvinte jignitoare ospătarului, care a răspuns la fel. Atunci, Mutu
l-a lovit cu pumnul pe ospătar și după ce acesta a căzut, a
continuat să îl lovească cu picioarele.

Incidentul, care i-ar putea aduce lui Mutu de la o amendă
penală până la o „suspendare” a libertății,
i-a șocat până
și pe avocații jucătorului, care, potrivit presei italiene, au
rămas fără replică la aflarea veștii. Jucătorul și-a motivat
agresiunea afirmând că a răspuns unor amenințări și unor jigniri cu
tentă rasistă ale ospătarului. Într-un comunicat, Mutu le-a cerut
scuze patronilor clubului, stafului tehnic, colegilor de echipă și
suporterilor, dar ultimul cuvânt în acest caz îl va avea justiția
italiană.

Scandalul se adaugă unui lung șir de incidente în care a fost
implicat Mutu de-a lungul carierei sale și riscă să pună în umbră
așteptata reabilitare a jucătorului, la revenirea sa după a doua
suspendare primită pentru dopaj. Chiar ultimul a avut loc înainte
de Crăciun, când Mutu a stat foarte puțin la petrecerea de sfârșit
de an, iar a doua zi a lipsit de la antrenament. Atitudinea
jucătorului i-a supărat pe oficialii Fiorentinei, care au decis
să-l pună pe lista de transferuri, deși jucătorul a afirmat în
repetate rânduri că vrea să rămână la toscani.

Bătăile, scandalurile amoroase, dopajul, consumul de droguri au
apărut constant în cariera lui Mutu, dar de fiecare dată a primit o
nouă șansă de reabilitare. Lui Adrian Mutu i s-au acceptat multe și
acum are din nou șansa să atenueze ecoul dezaprobator al criticilor
formulate la adresa sa, prin evoluțiile de pe gazon. Dar aceasta
poate fi una dintre ultimile ocazii de reabilitare pentru jucătorul
care va împlini în ianuarie 32 de ani.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație: "Suntem înnebuniți cu toții. Ne…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
UNGARIA nu a mai rezistat. A luat decizia la care NIMENI nu s-ar fi așteptat
UNGARIA nu a mai rezistat. A luat decizia la care NIMENI nu s-ar fi așteptat
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…